vineri, 16 decembrie 2011

Încep cu începutul .

             M-am hotărât să-mi fac publice o parte din idei. Poate că am făcut o mișcare bună, poate că nu. Cine poate ști? Probabil că așa n-o să mă mai confesez prietenilor, sau celor ce sunt în vecinătatea mea. Ah, totul sună așa filosofic, dar vorba aceea, aparențele înșală. M-am simțit oarecum obligată să spun și acest cuvânt introductiv, fiindcă așa se obișnuiește. Probabil ar fi trebuit să fiu acea pată de culoare care iese în evidență, care rupe monotonia, dar ar trebui să mă identific în ceilalți. Ce tot zic !? Sunt unică, la fel ca toți ceilalți. Și acum doar ce am spus că toți suntem la fel, doar că prin unicitate. Hei, poate că nu sunt ca toți ceilalți, fiindcă doar eu mă cert cu mine însămi (și nu doar când vine vorba de mâncare /îmbrăcăminte). Și probabil am rupt monotonia primelor postări chiar cu prima mea postare. Ba chiar am dat și o notă informativă despre caracter. Eh, cei ce vor citi postările mele mă vor cunoaște mai bine cu orice cuvânt, propoziție, frază, text sau eseu scris.
            În concluzie (dacă am început bine, să o termin la fel), toți ar trebui să mai luăm o pauză de Facebook și să mai și citim ceva. Altceva decât subtitrările filmelor. Și dacă cititul cărților nu te satisface, probabil ar trebui să te delectezi cu viețile altora, dacă nu ești mândru de a ta (deși nu ar trebui).Și când mă refer la viețile altora, nu mă refer la cea a celebrităților (evident, dacă tu chiar te ocupi cu asta), ci la viața celor ce te înconjoară. De ce? Pentru că te lași influențat de ei, deși nu sesizezi. Și ca ultimul meu paragraf să aibă o morală, voi spune să-mi spui cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești ( indiferent dacă are legătură cu primul alineat sau nu) .